Lucrând in coaching am observat ca de multe ori clientii mei sunt orientati pe probleme. Primul si cel mai frecvent pas este acela de a orienta clientul catre a defini un obiectiv. Insa daca cineva isi defineste un obiectiv, nu inseamna ca a si schimbat ceva. De exemplu: ca să incep un nou proiect pot folosi toate abilitatile mele pe care le-am folosit si la ultimul meu proiect. Ca sa merg in concediu fundamental voi face bagajul in acelasi fel ca de multe alte ori. Oare fixarea unui obiectiv mai ambitios va schimba ceva?

O chestiune deseori trecută cu vederea este ca un meta obiectiv al unei sesiuni de coaching este ca să pui clientul în contact sau in posesia resurselor pe care deja le poseda. Este mai puțin vorba despre mărimea şi strălucirea lucrurilor măreţe pe care le va realiza, cat despre mecanica interna a modului în care se raportează el la aceste obiective.

Ca să construiești o echipa, îți poți imagina cum va veni un moment in care aceasta echipa este deja matura: un nivel mare de încredere confirmat prin răbdarea pe care o au membrii unii cu alții chiar şi pe vremuri de criză, abilitatea de a integra punctele de vedere diferite, asumarea obiectivelor comune si implicare in realizarea lor, focalizare pana in momentul obținerii rezultatului.

Însă nu toți clienții care au bine definite obiectivele in punctele de mai sus sunt si capabili să le facă să prindă viaţă. Parca o mana invizibila le pune piedica. Merg la training sau citesc cărţi şi ştiu totul din punct de vedere teoretic. Unii ar spune ca nu au atitudinea potrivită.

La acești manageri sau vânzători o mica schimbare de atitudine poate descătușa un întreg set de abilitați care conduc la rezultate notabile. Atitudinile sunt uneori ca o carapace tare care nu ne lasă sa avem acces la miezul gustos, la ceea ce e valoros, ca o perla. Şi mulți dintre noi avem așa ceva, numit potențial.



Ca sa identifici la modul practic care sunt atitudinile pe care sa le schimbi, primul pas este să găsești care sunt stările tale lipsite de energie, cele neresursă, „îngrijorările” pe care le exprimi ție sau prietenilor tai. Aici sunt zonele unde poți activa cel mai mare potențial. Acesta este locul unde ai putea sa începi să generezi resurse, sa transformi problemele în oportunităţi. 

Cea mai mare putere a ta este să transformi cuvintele cu care exprimi disperarea sau neputința într-un mesaj intern potenţator pentru tine: „eu sunt bun”, „ am voie să îmi exprim sentimentele”, „indiferent unde voi fi sunt valoros”, „am speranța ca voi reuși acum sau mai târziu”. 

Înainte de a citi textul de mai jos ai putea sa iei acum o foaie si un pix, sa stai 5 minute şi să te întrebi: "unde mă simt slab?". Următoarea întrebare ar fi: " ce cred eu despre mine când mă simt slab?" Apoi întreabă-te: "ce crede cineva care are succes?" sau "care ar fi opusul a ceea ce cred acum?" sau "ce ar fi interesant sa cred?".

 Dacă de exemplu atitudinea ta de acum este: „uneori nu mă simt pregătit pentru ceea ce am de făcut” te poți întreba: „care sunt cel puţin 3 moduri de la care sa pornesc.” 

„Şi ceilalţi obosesc, ce să mai spun despre mine.” Acest gând nu face decât să îţi reconfirme că nu crezi în tine. O alternativă ar fi să te întrebi: „ am o evidenţă clară a ceea ce pot şi ce nu pot cu adevărat?” 

„Mă simt nesigur dacă planurile mele nu se realizează uşor.” Poate deveni „Mă focalizez pe ceea ce pot şi nu pe ceea ce nu e sub influenţa mea.” 

„Nu mă preocupă ce fac şi ce realizări au ceilalţi.” Această afirmaţie nu face decât să te menţină în zona ta de confort. Ai putea sa îți spui "Evoluția mea o pot compara cu cei care sunt buni". Altfel romanii sunt buni numai ca diferența faţă de PIB-ul Germaniei e mare... 

„Eu nu pot să iau decizii nepopulare.” Orice lider nu face tot timpul ceea ce pentru alții este confortabil. Câteodată pentru cei care au succes disconfortul înfruntării a ceea ce este status quo face parte din viața lor. Ei ar putea să îşi spună "Pentru mine este provocator să fac lucruri care nu au mai fost făcute vreodată."

„Prefer să fac lucrurile de una singură pentru a fi sigură că au ieşit corect.” Maniera în care reușești să ai încredere în ceilalţi este o măsură a încrederii în tine.  Dacă ţi-ai pune următoarea întrebare: „Cum vreau eu să mă simt în siguranţă când ceilalţi greşesc?” ar putea să îţi aducă răspunsuri valoroase în timp ce copilul tău varsă laptele din pahar în timp ce învaţă să toarne. Încearcă acum doar să îţi imaginezi beneficiile comportamentul ulterior acestei atitudini cu potenţial: pentru copilul tău şi pentru tine.