NLP Professional

Un ghid al consumatorului prin multitudinea de certificări NLP

O perspectivă Europeană

de Peter Schütz


Trainingul de certificare NLP, urmând o tradiţie a formării profesionale din Statele Unite, (practician în avocatură, practictician în medicină) este uzual numit "NLP-Practitioner", însă este extrem de divers ca profil, lungime, profunzime, conţinut şi stil. Lipsa profesionalismului şi a standardelor credibile este adevărată şi pentru certificările NLP. Deci dacă întâlneşti persoane care se descriu pe sine ca NLP Practitioner sau trainer NLP nu este uşor să discerni ce trebuie să te aştepţi în termeni de competenţă, abilităţi şi atitudine.

NLP se focalizează pe structura experienţei subiective şi pe schimbarea şi dezvoltarea semnificaţiei, gândurilor, sentimentelor şi rolurilor sociale ale oamenilor şi – destul de frecvent - pe înţelegerea lor spirituală. Trainingul NLP se focalizează parţial pe cunoştinţe, abilităţi, şi proceduri (în principal învăţarea de nivel I) şi parţial pe valori, credinţe şi procese profunde de schimbare personală (învăţarea de nivel II+III).

Ca urmare, trebuie să priveşti foarte atent în cine investeşti încrederea pentru bunăstarea socială, emoţională, psihofizică şi spirituală într-o manieră profesională şi etică.

Cursurile şi cărţile NLP promit adesea proceduri de vindecare şi schimbare instantanee. Foarte mulţi oameni privesc aceste cursuri ca şi 'terapie deghizată'. Mai mult decât alte metode din aria psihologiei şi resurselor umane, cei cu foame de putere şi cei cu nevoi nearmonizate sunt atraşi de cursurile NLP atât ca şi participanţi cât şi pentru a deveni rapid traineri.

În aceeaşi măsură este adevărat şi că multe cursuri NLP sunt urmate de profesionişti pentru coaching, consultanţă, consiliere şi terapie.

Datorită acestei varietăţi abundente pentru public poate fi înţelept să verificaţi calificarea trainerilor şi a tipului specific de clienţi pentru cursurile lor. De asemenea puteţi verifica dacă şi cum sunt aplicate proceduri de screening a participanţilor.

Unele cursuri pot fi utilizate în sistemul de credite recunoscute de stat pentru coaching sau consiliere sau în universităţi.

Cu câteva excepţii regula este: cu cât este mai scurt programul, cu atât plăteşti mai mult pe zi, şi cu atât prezentarea sună mai puţin profesional. Atenţie la tacticile de marketing de tipul "învăţare accelerată" – ca un argument pentru cursuri mai scurte versus cursuri lungi. Orice validare pentru acestea trebuie făcută înainte.

Desigur este posibil să profitaţi din orice formă de training NLP şi să aveţi experienţe profunde şi valide. 

Una din presupoziţiile cheie în cultura NLP este să scoţi la suprafaţă ceea ce este mai bun din fiecare şi să pui accentul pe caracteristicile şi buna intenţie din spatele comportamentului.



Incidental peste 15 ani această atitudine a blocat practic tradiţionala formă de evaluare şi examinare a poziţiei 2 perceptuale, care este un standard comun în alte tipuri de educaţie (şcoală, ştiinţă, centre de pregatire pentru luptă, Aikido, Tai chi, sport).

În timp ce în lumea juriştilor, cardiologilor, piloţilor de avioane, antrenorilor Aikido, asistenţilor sociali, Meştrilor Zen, judecătorilor din cauza tradiţiei, criteriilor standardizate de acces, lungimii formării, etc. nivelul mediu minim de cunoştinţe şi competenţă este chiar ridicat şi standardizat, în NLP toţi aceşti parametri variază mult în diversitate şi o luare în discuţie profundă este rară.

Aceasta a condus la etichetări nefericite în câteva ţări, de ex. NLP este asociat cu secte cum ar fi cea scientologică, etichetarea politică nefavorabilă (nazilinguistic programming) şi – în principal din lipsa stabilirii de rezonanţă cu comunitatea ştiinţifică – a nerespectării din partea acestora pentru contribuţiile NLP, care sunt chiar multe.

În timp ce ne uităm la conţinutul şi abundenţa materialelor şi curriculei NLP este de aşteptat ca un trainer NLP să fie foarte sus şi peste media nivelului personal de stabilitate, experienţă de lucru psihosocial, eficacitate şi cunoştinţe despre umanitate, însă realitatea arată cu totul diferit.

Centrele avide de bani din certificări rapide sunt disponibile pentru cei avizi.

Formatorii esoterici care îşi obţin certificările de trainer în numai câteva săptămâni de participare la training pot fi vazuti la o extremitate a curbei şi cel mai adesea crează o imagine publică dificilă pentru NLP. Consultanţii bine antrenaţi şi psihiatrii cu 5 ani de formare a peste 300 zile de formare solidă sunt la cealaltă extremă a continumului şi, oricum, cea mai mare parte a muncii lor este de partea tăcută şi de asemenea nu sunt aşa de cunoscuţi şi eficienţi în PR.

Dintr-o perspectivă socio-antropologică următoarele arii din portofoliul unui institut de training NLP pot fi descrise. Ele se aseamănă cu cele 4 tipologii ale idolilor descrişi de Francis Bacon.



A. NLP esoteric fragmentat



Lungimea trainingului variază, dansul, cântatul şi o abordare animistă constituie înfăţişarea. O abordare a lucrului cu stima de sine într-o manieră de semi-reflecţie şi cvasi-spirituală au podere mai mare decât metodologia, ocazional notiuni fobic-stiintifice sunt prezentate.



B. NLP tip socializare Power guru ("soft fascist")



Cursuri mai degrabă scurte cu un caracter festiv, comportamentul trainerului este de tip lider alpha. Grupuri mari şi foarte mari , accent pus pe putere şi empowerment. Orientat spre tineri cu dorinţă de putere, short term power up, adesea ţintit către persoanele din vânzări, citate ştiinţifice scoase din context legitimează o fraudă neecologică.



C. NLP vizionar spiritual dogmatic



În mod obişnuit cursuri bloc de peste 1 lună, cu foarte mult material structurat şi răsunător, o atitudine extrem de pozitivă şi puţină bază metodologică, mult accent pe relaţie, valori şi o spiritualitate structurată ca bază pentru creştere.



D. NLP ştiintific organizat pragmatic



Cursuri cu o perspectivă lungă, orientare pe dezvoltare personală şi evidenţă bazată pe dovezi metodologice într-un cadru de valori şi puternic accent pe legimitatea profesională a prezentărilor cu instrumente didactice (video), bună conexiune cu sistemele tradiţionale de guvernare şi educaţie. Stilul de training şi orientarile pot fi numai parţial judecate pe prezentările din broşuri. În mod obişnuit ia mai mult timp să cercetezi în profunzime ce este trainerul şi care este profilul lui. Cu câteva excepţii ale unor traineri foarte experimentaţi şi cu un nume sonor este indicat să căutaţi training condus de mai mult de unul sau doi traineri, pentru diversitatea modelelor şi descrierilor şi o şansă a unei bune rezoluţii a conflictelor va fi mai mare, iar dependenţa de o anumită persoană nu va fi aşa uşor de realizat. 

Următoarele tipologii de standarde de training sunt "tipuri ideale" care bineînţeles sunt rare în forma pură şi servesc numai ca orientare.



În afara clasificării, dar prezente pe piaţă sunt cursurile prin corespondenţă.



* Standardul certificării prin poştă NLP practitioner. Câteva manuale, casete, uneori o zi de "certificare".



Fenomenologia cursurilor NLP practitioner 

* Standard Speed (în viteză) 5-7 zile. Pînă la 300 participanţi, transă de grup mare, muzică, accent motivational de afaceri.



** Standard Quick (rapid) 130 ore (16-18 zile), unul sau doua module, foarte adesea trainerii şi asistenţii nu au sau au foarte puţină experienţă de coaching sau terapie personală.



O experienţă drăguţă de training ( standardul DV NLP).



*** Standard Comercial 180 ore, 24 –27 zile întinse pe o perioadă de peste > 9 luni de calificare în training, varietate de traineri.



O formă specială: Standard Comercial Block (tabere de vacanţă în USA sau Europa). Calificarea didactică şi experienţa trainerilor variază foarte mult. Rareori creditabile în sistemele de educaţie.



Frecvent produc scurte perioade de exaltare cu puţin follow up şi posibilităţi de reîntărire. Grupuri medii şi mari. Interesante datorită caracterului multinational şi a multitudinii de limbi şi a dinamicii de grup.



**** Standard Solid (ÖBV-NLP 1) 200-250 ore (27-34 zile), training mai mult de > 9 luni, supervizare profesională, grupuri de practică organizate şi verificate, cerinţe înalte ale educaţiei trainerilor şi a supervizării lor. Folosesc în mod regular 3-4 traineri.



Accent pe dezvoltarea personalităţii şi metodologie, mărimea grupului limitată.



***** Standard Professional (ÖBV-NLP II) 240-280 ore (35-40 zile), > 9 luni de training, supervizare profesionala, structured pre-assessment outcome, prezetarea unui client video obligatorie pentru certificare, testare cu persoane reale, mărimea grupului limitată, evaluare de 4 zile, trainer cu > 5 ani de educaţie înainte de a intra în training plus suficientă experienţă şi supervizare în training, >3 master traineri, care de asemenea sunt complet acreditaţi şi calificaţi ca psihoterapeuţi, medici sau consilieri.



 

 

Lungime

Calificarea trainerilor

Credite

Testare profesională video cu clienţi externi

> 3 traineri cheie psihoterapeuti certificaţi sau echivalent

Lugimea totală

Feedback structurat în scris din partea participanţilor

Evaluare profesională

Mărimea grupului

Prin poştă

?

??

 

nu

?

Fără limită

nu

?

?

Speed

5-7 zile

??

nu

nu

?

1 săptămână

nu

nu

Fără limită

Quicky

14 zile Block

DVNLP

21 zile

nu

nu

nu

Eveniment block

plus week-end

nu

nu

Fără limită

Commercial

18-24 zile

DVNLP

21 zile

parţial

nu

nu

> 6 luni

nu

nu

Fără limită

Solid

27-34 zile

>ÖVB-NLP stand. (> 80 zile)

parţial

nu

nu, parţial

> 9 luni

nu

parţial

30

Professional

35-40 zile

>ÖBV-NLP stand. 







(> 80 zile)







+ training în psihoterapie

dovada lucrului cu clienţi reali

da

da

da

> 9 luni

da

da

30

Comentariile şi sugestiile pentru criterii adiţionale sunt binevenite: friendly@eunet.at







Peter Schütz, M.Sc. născut în 1952 in Vienna. Licensed & teaching psychotherapist (ECP,DG), EMDR consultant, registered health psychologist, licensed management consultant, Mediator & Supervisor, 1984 cofondator şi (1989) master trainer a Austrian training center for NLP, Secretar general al European Association for Neurolinguistic Psychotherapy, lector in Viena la universitates pentru psihologie medicală, trainer pe comunicare şi NLP , specializare în psihologia securităţii & poliţie (ASIS). CEO al Schütz & Co, consultant NLP pentru management in Europa centrală & est (rezoluţia conflictelor, negocieri, leadership şi prezentări cu NLP).

 

 

Catalin Zaharia
 Mind Master
 23  6031  01.05.2021
Lucia Manole
 Mind Master
 6  1537  08.07.2015
Mihaela Zaharia
 Mind Master
 5  2471  06.01.2020
Mind Master
 Mind Master
 2  1465  08.04.2016