Cu toţii am prefera să fim ascultaţi de copiii noştri de prima dată, cu toţii am prefera ca lucrurile pe care le cerem să fie pur şi simplu făcute, dacă se poate şi imediat şi repede ar fi perfect, fără să mai auzim vreodată:
„Nu vreau rochiţa roşie!"
"N-am chef să mă spăl pe mâini!"
"Fără bicicletă, nu ies din casă!"
"Eu mânânc doar în farfuria roz, nu în asta albastră, asta e de băieţi!"
"Dar vreau să mai văd un film!"
"Nu mi-e somn!,”
replici care ne obosesc sau pur şi simplu ne mănâncă timp şi ne fac să întârziem sau ne enervează şi ne fac să ţipăm, să ameninţăm sau să renunţăm pur şi simplu. Şi ne trezim în situaţia în care ori facem ce şi cum vrea copilul, ori îl constrângem pe el să facă ce şi cum vrem noi.
În primul caz, conflictul dispare într-adevăr, dar noi suntem frustraţi că nevoia noastră nu e îndeplinită. În al doilea caz, obţinem comportamentul dorit de la cel mic, dar în mod obligat şi deteriorăm astfel relaţia dintre noi şi ne pare rău.
Nici una din aceste situaţii nu ne face să ne simţim bine şi împăcaţi cu modul în care ne-am comportat. Există oare şi o a treia cale?
Am căutat un timp şi am aflat că da. Cere timp şi efort, dar funcţionează. Aşa că haideţi să vorbim despre cum să ne convingem copilul să se convingă singur că ... e bine ce le spunem noi să facă. Măcar în marea majoritate a timpului.
Psih. Mihaela Zaharia – parenting trainer & coach, Mind Master
Obiective:
• Afli ce să faci ca să te faci ascultat
• Descoperi cum îi faci pe copii să coopereze fără sentimente negative din partea lor
• Ştii ce să faci când copilul nu te ascultă
• Analizezi critic metodele tradiţionale de a determina un copil să asculte
Ce obţii:
• Vei putea să preîtâmpini conflictele cu copilul tău
• Vei fi mai relaxat(ă)
• Copilul tău se va simţi liber şi va fi mai cooperant
• Vei şti să rezolvi problemele cu adevărat eficient împreună cu copilul tău
• Eşti în stare să dai copiilor „libertatea de a te asculta” şi le creezi o imagine de sine sănătoasă