Lean Talent: Agilitate pentru Sustenabilitate

Îți amintești sentimentul de ușurare pe care l-ai avut atunci când ai trecut un examen cu nota dorită? Sau atunci când ai predat un proiect la care ai lucrat mult timp.

În contrast este momentul în care nu ai obținut nota pe care ți-o doreaila examen. Sau, când nu ai reușit să predai proiectul. Ai simțit tensiune și disconfort.

A fi agil înseamnă a reacționa la timp la mediul în care te afli. Trebuie să îți antrenezi capacitatea de a îți focaliza anteția toate simțurile și gândirea pentru a te adapta la situație. Astfel încât să îți poziționezi comportamentul și limbajul, schimbându-ți în mod conștient cursul acțiunii. Agilitatea este ușor de înțeles atunci când te gândești la sport. Dar acum haideți să previzualizăm modelele disponibile pentru a o înțelege din perspectiva minții.

Stress, Strain, Solutions

Stress, încordare și căutare de soluții ....
Pandemia Coronavirus (COVID-19) care ne înconjoară zilele acestea solicită răspunsuri radical diferite de ceea ce ne-am obișnuit până acum. Unele țin de acțiuni concrete medicale sau economice. Sunt mulți profesioniști care se ocupă deja (vom analiza în viitor dacă au avut cea mai bună abordare). 
Însă răspunsul extern e mediat permanent de „jocul interior” pe care îl are fiecare din noi. În situații de criză tendința de a apela la ”șabloane de acțiune” din trecut va aduce la pachet unele funcționale pentru situații noi și cu unele disfuncționale. Acestea din urmă sunt seturi mentale asociate cu un stressor estern și vor avea impact în logica pe care o asociem evenimentelor, ceea ce resimțim emoțional sau un stress 'tăcut' reflectat în corp prin diverse somatizări. Hans Selye, M.D. numește acestă din urmă reacție Strain, încordare. 

Gândirea Laterală, calea de la mintea liniară la creativitate

Uneori îmi încep cursul de Gândire Laterală cerându-le participanţilor să povestească o situaţie în care au fost foarte creativi. De multe ori, aceste amintiri au un tipar comun. Majoritatea sunt situaţii în care persoana nu avea de ales, nu avea nici un plan B, nu avea nici o plasă de siguranţă, nu avea cum să delege, să se întoarcă, să renunţe, să evite sau să plece, ci trebuia să meargă înainte, trebuia să facă faţă, trebuia să rezolve (problema) într-un fel, deşi nu avea nici o ideea cum ar putea să facă acest lucru.

Cele cinci simţuri în învăţare

În domeniul educaţional se ştie că există o bază senzorială pentru modul în care învăţăm.

Predarea/comunicarea înseamnă să transmitem ceea ce vedem, auzim şi simţim către altcineva. Avem nevoie să îi facem pe elevi să vadă imaginea, să audă sunetele şi cuvintele şi să simtă emoţiile legate de acel lucru nou pe care îl învaţă. Mai rar gustul şi mirosul. Nu este nici magic, nici dificil, dar este important. O mare parte din ceea ce oamenii numesc „dificultăţi de învăţare” sunt doar indicii ale faptului că modul în care folosim informaţia senzorială nu funcţionează foarte bine.

Six Thinking Hats si profit de 60 de milioane de dolari

Se ştie că există 3 stări ale eului, 4 temperamente, 5 „limbaje de iubire”, 7 tipuri de inteligenţă şi 8 minuni ale lumii, însă se ştie mai puţin că există şi 6 tipuri de gândire. Pentru că în general, oamenii gândesc haotic şi amestecat, nu organizat. Pentru că de când erau copii, şcoala i-a învăţat doar ce să gândească, nu şi cum să gândească. De cele mai multe ori notele, inclusiv cele bune, se dau pe memorat şi reprodus, nu pe gândire critică, creativitate, invenţii, păreri personale inedite, spontaneitate sau umor. 

De ce Lean Recruiting?

După cum ştiţi, la Mind Master se face NLP. Nu doar în training şi coaching, ci şi într-un instrument care se cheama până nu demult PEP – Potential Evaluation Program. Este creat de firma IMDE – Elveţia al cărui fondator este un profesionist NLP pasionat de aplicaţiile practice, imediate şi vizibile ale acestuia pentru a mări productivitatea companiilor. NLP este studiul modului în care oamenii cred, învaţă, comunică şi performează în ...

Catalin Zaharia
 Mind Master
 23  6169  01.05.2021
Lucia Manole
 Mind Master
 6  1558  08.07.2015
Mihaela Zaharia
 Mind Master
 5  2518  06.01.2020
Mind Master
 Mind Master
 2  1469  08.04.2016